Archive | August 2014

Mi-e din ce în ce mai clar

Mi-e din ce în ce mai clar că în televiziuni lucrează (e un fel de-a spune ) bolnavi de nervi. Altfel nu-mi explic „pauzele” de-o odioșenie cruntă de la Comedy Central (cu iepurași), AXN White (o melodie ca o vomă), TCM (cred c-am văzut de 80 de catralioane de ori „mărturisirile” unor cetățeni de la noi), Travel (n-ar fi fost rele dacă le-ar fi programat nu din 10 în 10 minute, ci din 10 în 10 luni), Național tv („mami, nouă de ce nu ne cad frunzele?”)
Înțeleg că spitalele de profil sunt arhipline, dar chiar n-aveau unde să-i trimită?

Pepene

Am văzut o emisiune pe teme medicale, având ca subiect „ce bem vara?”

Vreo trei sau patru invitați, plus moderatorul. Trăncăneală pe toată linia, limbaj amestecat: de lemn, de sprecialitate (deși nu te adresezi specialiștilor), regionalisme.  Nu despre modul de realizare (foarte ieftin, e drept, dar lipsit de imaginație și complet neinteresant), ci despre un mod de abordare care ar trebui luat în discuție odată și-odată.

Că vorbesc păsăreasca medicală și apoi se miră că oamenii pleacă la fel de boi cum au venit, treacă-meargă.

Că aruncau, printre termenii medicali, tot felul de regionalisme (cârnaț – la singular adică și lebeniță), hai, treacă și asta… deși, dacă transmiți pe un post național (emisiunea e realizată de tvr Cluj și difuzată de tvr 3), e necesar, totuși, să vorbești limba literară  – mai ales că e o emisiune care nu tratează nici tradițiile locale, nici probleme de lingvistică.

La un moment dat, gazda s-a simțit datoare să facă pe patriotul local și spune, pe ton de șef care zice bancuri colectivului, că a primit un telefon „de la cineva din Sud”, care acel cineva l-a întrebat „ce e aceea lebeniță”

Colectivul de invitați  râde superior, aproape gros, toți se simt bine și încep să traducă, pe rând,  pentru cretinii (termenul îmi aparține, dar atitudinea, tonul și zâmbetele cu subînțeles spun clar că ăsta e cuvântul potrivit) din Sud ce-i aceea lebeniță.

Sunt pe jumătate ardeleancă. Mărturisesc că nu am auzit, în vreo emisiune tv sau într-un cadru cât de cât oficial, pe cineva din Sud sau din Est – cred că nici din Vest – să aibă astfel de atitudine față de ardeleni sau față de orice locuitor din orice parte a țării ăsteia.