Archive | Septembrie 2014

Gândurile de marți

Leprele astea   cu gustul „disciplinei” de tip Auschwitz (toate cu vârste în jur de 30-35-40 de ani), mediocre în toate, au fost crescute de niște părinți care se uită la progenituri cu admirație. Părinți care au știut mânui cadoul și șpaga în toate, să fie copilașul mulțumit. Cu intervenții și alte șpăgi, copilașii au ajuns în funcții de conducere, hăituindu-i pe cei pe care nu-s în stare, de fapt, să-i îndrume – pentru asta trebuie nu doar pregătire (pe care nu o au), cultură (pe care n-au acumulat-o), ci și inteligență (care lipsește complet).
Trist și grav e că toți ceilalți se fac că nu văd. Înțeleg că, păstrând proporțiile, la fel au ajuns și naziștii, și comuniștii la putere – nu atât prin netrebnicia lor, cât mai ales prin lașitatea celorlalți.

Anunțuri

La urma urmei, cum e mai bine?

Să fie conducătorii unei instituții buni cunoscători ai domeniului, inteligenți, cu un simț al umorului dezvoltat și culți – dar lipsiți aproape complet de principii morale, fumători, cam afemeiați și cam bețivi?… sau să fie plini de lipsuri: să n-aibă viciul băuturii, nici pe cel al fumatului, să n-aibă simțul umorului, să n-aibă cultură nici inteligență, să n-aibă habar despre ce e vorba în domeniul administrat, în schimb să aibă o istețime rudimentară, să fie suspicioși și agresivi (ca orice ins lipsit de inteligență, umor și cultură) și, la fel ca primii, să n-aibă nici măcar o umbră de principiu moral?…

Nu-mi vine să cred

Nu-mi vine să cred că de la București la Oradea, în afară de avion (care cam costă), nu e nimic-nimic direct! Și că, în aceste condiții („pauzele”-s de maximum 3 ore), durata totală a călătoriei (autocar, tren) e ca de la Tokio la București, că tot povestea Giogisan cum e! E Oradea în Australia și n-am aflat? Nu merită o capitală de județ – ba chiar declarată de străini drept cel mai frumos oraș din România – nu merită, zic, legături directe cu singura capitală a țării? Ba chiar, cu autocarul, călătoria depășește o zi.
Nu-mi revin.

Întreb

Întreb și eu, așa, ca privitorul: de ce s-ar fi apucat un moșneag beteag, precum dl Pădureanu, să „cooperativizeze” fotbalul românesc? La ce să-i folosească? Nu cumva era pus ca bunicul în geam, ca doar pe el să-l vadă oficialitățile, în spate zburdând niște „nepoței” mânați de patima aranjamentelor aducătoare de bănet?

Studenția fără bacalaureat

Înseamnă două lucruri: a) lăcomia universitarilor de azi e cu mult mai mare decât bruma de orgoliu profesional: cum să reunțe la catefre, la venituri, la ifose? b) îngroparea definitivă a învățământului universitar românesc în subsolurile clasamentelor itnernaționale de profil ceea ce va duce, obligatoriu, la nerecunoașterea diplomelor românești.  Mi-e cu neputință să înțeleg cum a ajuns pleav aasta în vârf, că parcă generațiile trecute de profesori universitari nu au lăsat să treacă atâția nemernici?…

Când…

Când mi se face dor de cineva… e de ajuns să mă uit ce prieteni are. Și-mi trece. 🙂

Despre facebook

Ce triști sunt pereții unde nu se comunică nimic. Postări impersonale cu câteva like-uri acolo, postări personale cu cel mult câteva exclamații binevoitoare. Frumos. Ce drăguț. Ce bine arată/arăți. Și câteva semne de exclamare.

Oricui i se întâmplă să treacă prin asta.

Dar unora li se întâmplă numai asta.

Trist.