Archive | Aprilie 2015

Ferma vedetelor (din nou)

Nu-mi e foarte clar cine merge cu vacile și caprele la păscut câtă vreme „fermierii” proteviști țopăie cu lingurile-n gură prin bătătură.
Nu-i vorbă, enigma de bază e cum de se aprind toate luminile în casă, deodată, seara, când chipurile se sting reflectoarele echipei de filmare, într-o fermă unde „nu e” curent electric?
Și-apoi, nu era mai simplu să le dea cei 50.000 de euro unor fermieri adevărați, care au de întreținut o gospodărie adevărată, în vreun vârf de munte? Sunt multe exemple, cred că fiecare dintre noi cunoaște astfel de familii. O să spuneți că aceia nu-s vedete. Dar cei de la protv sunt?
Enigme peste enigme… în cel mai insipid serial ever.

Anunțuri

Comperaj

Ah! De multă vreme pândeam momentul să aduc în discuție o problemă… Cum alt prilej n-a venit, profit de cel de acum: mi-am adus aminte!

Așadar, în dicționar(e), după ce a lipsit destulă vreme, s-a așezat acum niște ani și cuvântul „comperaj” – dar, deși doar eu îl știu de mai bine de 40 de ani prezent în radio (și televiziune), în dicționar(e) e trecut doar drept „text de prezentare a spectacolelor de varietăți”.
Cum la vremea când l-am auzit eu avea deja destulă vechime, mă întreb de ce – chiar dacă e un termen cu circulație relativ restrânsă (să vedem câte posturi de radio avem în țară – și-atunci o să reiasă că nu e chiar așa de restrânsă) – nu a fost făcută completarea firească: text de prezentare a unei emisiuni (radio, tv)?
Oricum emisiunile de radio (& tv) și posturile în sine sunt mai numeroase decât spectacolele de varietăți cu comperi… De ani buni acestea chiar nu mai au prezentatori.
Că tot se adoptă termeni cu toptanul, uite că lipsește unul folosit de mai bine de jumătate de secol – și care nu are de ce să dispară: comperaje se vor folosi și de-acum înainte, destulă vreme.
Howgh!

Timp

De vreo săptămână, facebook ne-a făcut cadou o jucărie nouă: ce-am postat în ziua asta a anilor trecuți. Acum vreo patru ani erau Floriile, anul trecut era frig și furtună.

Și tot de câteva zile observ că aprilie e luna preferată de doamne ale literaturii să moară: doamna de Pompadour acum câteva zile -15 aprilie (și vreo 250 de ani), apoi Nina Cassian (15 aprilie, anul trecut), azi e comemorată Madame de Sévigné (17 aprilie 1696).

Nu-i vorbă, tot aprilie e luna preferată și de marii scriitori: anul trecut, Gabriel García Márquez, anul ăsta – Günter Wilhelm Grass și Galeano (Eduardo, poftim): 3G, am putea spune.  Pardon: 4G, căci e și Grigoriu, Paul Grigoriu.

Ferma vedetelor

Ferma vedetelor ar fi simpatică- dacă:
a) episoadele ar fi mai scurte (o lălăială tip haisănehaidem obositoare)
b) n-ar fi prea evidentă făcătura (conflicte inventate, condiții „vitrege” doar pentru televizor etc)
c) vedetele ar fi vedete și nu doar niște oameni cât de cât cunoscuți

Progres

„În perioadele în care o anumită societate regresează, se poate observa că și limba se părăginește: acceptă modificări defavorabile – care o fac mai puțin clară, mai puțin precisă sau mai săracă, pierde din capacitatea de abstractizare și devine improprie pentru exprimarea de idei de nivel ridicat.
Invers, când societatea e în progres, limba se unifică, acceptă – sub controlul oficialității – numai inovațiile utile, care o fac mai clară, mai precisă și mai bogată, se abstractizează și devine proprie pentru a exprima cele mai complicate și mai adânci noțiuni.”
(Alexandru Graur)

Note

În taxi. Trecem pe strada Speranței. N-am de lucru, mă uit dacă-s case cu parter – doar câteva. Așadar, e ușor să aflăm de unde ofta Corina Chiriac c-așteaptă fericirea.

20150420_182702-res

*

La pasajul de la Universitate, pe partea Teatrului Național – cinci coșuri de gunoi, toate pline-ochi (e după-amiază). Două puștoaice care vor să arunce două doze de suc goale, le iau la rând. Nici vorbă de loc. La ultima, n-au de ales, turtesc cutiile îndesându-le cu efort în coș. După ce-au plecat, gunoiul s-a umflat la loc.

*

Biserica italiană. Slujbă. Lume multă, e joia mare. Un băiețel cu un huskie de pluş merge hotărât spre vasul cu apă sfințită. Se ridică pe vârfuri, bălăceşte vârfurile degetelor şi, tacticos, unge cu mâna udă laba dreaptă a fiarei cu ochi albaştri

Fiara zâmbește șugubăț. O fi de alt rit 😉

*

În biserică (tot cea italiană, tot ieri), doamnele în vârstă au capetele acoperite. În general, cu câte o beretă tricotată. Printre băștile respectabile, se ițește una verde, cu pomponel în vârf. Nu știu cum se face, dar pomponelul reduce simțitor aerul grav al celei care-l poartă 🙂