Archive | Iunie 2016

Domnului doctor, cu gratitudine

Fiind celebrate, azi, vindecările miraculoase, să-i zic și eu pe nume celui care a făcut magia asta pentru mine. E chirurg și, acum aproape 50 de zile, a dereticat prin regiunea ființei mele – punând la loc câte ceva, aruncând la coșul de analize câte altceva, punând ganglionii-santinelă să bată pas de defilare, brodând straturi de țesut peste straturi de țesut. O fi bombănit și ceva formule latinești, îmi imaginez (cic-aș fi fost de față la operația asta de patru ore, dar eu nu-mi aduc aminte 😉 ), în timp ce mânuia instrumente înfricoșătoare pentru orice pacient: bisturiu, foarfeci, valve, pense.
Rezultatul e că, după șapte ani, pot vedea iar orașul de aproape și nu din fuga taxiului, îl pot măsura , din nou, cu pasul. După șapte ani mă bucur că merg cu tramvaiul, cu troleibuzul, cu metroul, de parc-aș fi ajuns într-un parc de distracții. Sigur, rutina-mi va scoate din cap veselia asta. Dar minunea că pot, din nou, să merg (da, îmi amintesc de secvența aia din Trading Places, când Eddie Murphy, cerșetor care mima că e olog, se ridică brusc când vine poliția și-ncepe să urle despre minunea divină, în vreme ce o lua la goană „I can see! I can see!” 😀 ), e peste orice bucurie de moment.
Ei bine, numele acestui om extraordinar este Gabriel Cristian Viișoreanu, medic aparte, a cărui trăsătură de bază e bunătatea, secondată de blândețe – deși, ca orice pacient haotic, l-am scos din sărite de câteva ori. Mă dusesem la cabinetul său cu o treabă complicată, alta, și a rezolvat mai multe treburi complicate. Probabil că sughiță zilnic, căci zilnic îi pomenesc numele când tropăi pe-afară – deocamdată cam agale și pe distanțe mititele, căci lipsa de mișcare vreme de șapte ani se simte. Știu c-ar fi trebuit să spun toate astea în cabinet, cu el de față. N-am făcut-o, crezând că nu-și va lăsa munca pe mâinile uneia ca mine, fără supraveghere 🙂 .
Îi mulțumesc, așadar, în contumacie. Azi e prima zi când tăietura de 50 de centimetri nu mai are niciun pansament 🙂